Seria căutărilor completate automat de Google: Poate diabetul de tip 1 să...?
Persoanele cu diabet de tip 1 și cei apropiați lor apelează adesea la Google pentru răspunsuri rapide la unele întrebări frecvente. Deși motoarele de căutare sunt o modalitate bună de a obține informații generale în intervalele dintre vizitele la echipa care se ocupă de diabetul dvs., răspunsurile oferite trebuie să fie examinate critic. Vă recomandăm să confirmați întotdeauna informațiile găsite pe internet cu echipa medicală care se ocupă de diabetul dvs. și să o întrebați ce relevanță au aceste informații pentru dvs.
În această serie de articole, am oferit răspunsuri bazate pe cercetare la opt din cele mai frecvente întrebări de pe Google care încep cu sintagma „Poate diabetul de tip 1 să…?”
1. Persoanele cu diabet de tip 1 pot mânca ciocolată?
Textul căutării completate automat de Google: persoanele cu diabet de tip 1 pot mânca ciocolată
În general, persoanele cu diabet de tip 1 pot mânca aproape orice aliment. Principalul lucru este că alimentele alese trebuie să se încadreze într-o alimentație care este per ansamblu sănătoasă și echilibrată, care să îi ajute pe diabetici să își gestioneze glicemia. Totuși, numeroase sortimente de ciocolată conțin o cantitate mare de îndulcitori rafinați, care pot determina creșterea bruscă a glicemiei. De asemenea, numeroase sortimente de ciocolată conțin cantități mari de grăsimi saturate, care în general ar trebui să fie evitate, pentru a proteja sănătatea inimii.1
Puteți stabili de comun acord cu echipa medicală care se ocupă de diabetul dvs. să mâncați ciocolată din când în când. În general, profesioniștii din domeniul sănătății recomandă sortimentele de ciocolată amăruie sau pe cele care conțin îndulcitori fără calorii. Ciocolata cu o cantitate mai mică de zahăr adăugat vă poate ajuta să vă mențineți stabilitatea glicemiei.
2. Poate diabetul de tip 1 să fie inversat?
Textul căutării completate automat de Google: poate diabetul de tip 1 să fie inversat
Din nefericire, diabetul de tip 1 nu poate fi vindecat și nici inversat. În prezent, există numeroase cercetări care investighează dezvoltarea terapiei genice pentru diabetul de tip 1. Terapiile genice sunt cele care integrează sau modulează genele care influențează producția de insulină. Este posibil ca aceste noi terapii să aducă beneficii persoanelor cu diabet de tip 1.2
3. Poate diabetul de tip 1 să fie fatal?
Textul căutării completate automat de Google: poate diabetul de tip 1 să fie fatal
Diabetul de tip 1, ca aproape toate bolile cronice și autoimune, poate fi fatal dacă nu este gestionat corect. Deoarece persoanele cu diabet de tip 1 nu pot produce insulină, trebuie să își procure insulina din surse externe, de exemplu prin injectare sau folosirea pompelor de insulină. Insulinoterapia trebuie să fie integrată cu o alimentație echilibrată, odihnă și somn, hidratare și activitate fizică.2
Persoanele cu diabet de tip 1 pot duce o viață împlinită și fericită atunci când iau măsuri de precauție și respectă cu strictețe indicațiile privind insulinoterapia.
4. Poate diabetul de tip 1 să se vindece de la sine?
Textul căutării completate automat de Google: poate diabetul de tip 1 să se vindece de la sine
Deoarece nu există tratament care să vindece diabetul de tip 1, acesta nu dispare de la sine. Persoanele diagnosticate cu diabet de tip 1 suferă de această boală pe toată durata vieții.2 Totuși, în ultimele decenii s-au realizat progrese deosebite în ce privește dezvoltarea tehnologiei, a tratamentelor, a educației și a terapiilor, și înțelegerea opțiunilor privind stilul de viață care pot ajuta la gestionarea diabetului.3
În prezent, persoanele cu diabet de tip 1 pot duce o viață împlinită, fără ca boala să le împiedice să își realizeze obiectivele și modul de viață dorit.
5. Poate diabetul de tip 1 să devină diabet de tip 2?
Textul căutării completate automat de Google: poate diabetul de tip 1 să devină diabet de tip 2
Diabetul de tip 1 și cel de tip 2 au numeroase lucruri în comun, însă sunt boli separate, cu cauze diferite. Prin urmare, o boală nu se transformă în cealaltă de-a lungul timpului.
6. Poate diabetul de tip 1 să fie gestionat prin regimul alimentar?
Textul căutării completate automat de Google: poate diabetul de tip 1 să fie gestionat prin regimul alimentar
Diabetul de tip 1 poate fi gestionat în mod eficient printr-o alimentație echilibrată, prin respectarea indicațiilor privind insulina și medicația, și printr-un stil de viață sănătos în general.4 În general, diabetul de tip 1 nu poate fi gestionat numai prin regimul alimentar, deoarece organismul nu își poate produce insulina. Celulele au nevoie de insulină ca să poată utiliza energia, sub formă de glucoză, care circulă în fluxul sangvin.
Prin urmare, deși regimul alimentar este o componentă esențială a gestionării diabetului, nu poate acționa singur în gestionarea diabetului.
Notă pentru cititor: diabetul nu poate fi controlat, însă poate fi gestionat. Există prea multe variabile care afectează glicemia și valorile insulinei unei persoane cu diabet. Astfel, este posibil ca o persoană să aibă o alimentație corectă, să se odihnească, să aibă activitate fizică și să își respecte cu strictețe schema de insulină, și totuși să aibă valori crescute ale glucozei, fără prea multe explicații. Deși cercetătorii au multe cunoștințe despre modul de gestionare a simptomelor și markerilor diabetului, nu există nicio posibilitate de a controla cu exactitate ce se întâmplă în organism.
Din acest motiv, termenul „controlat” nu este corect. Deși nu putem controla valorile glucozei, le putem gestiona cu mai multă eficiență folosind pompe și stilouri injectoare (penuri) de insulină.
7. Persoanele cu diabet de tip 1 pot mânca zahăr?
Textul căutării completate automat de Google: persoanele cu diabet de tip 1 pot mânca zahăr
În general, alimentele cu adaos de zahăr trebuie consumate rar și în cantități mici, indiferent dacă aveți diabet de tip 1 sau nu. Deși nu este necesar ca persoanele cu diabet de tip 1 să excludă complet zahărul din alimentație, persoanele cu diabet de tip 1 trebuie să aibă grijă deosebită în ce privește consumul de zahăr adăugat, deoarece poate determina creșterea bruscă a valorilor glicemiei.5
Deși vă recomandăm să discutați întotdeauna cu echipa medicală care se ocupă de diabetul dvs. în legătură cu indicațiile personalizate privind alimentația, inclusiv consumul de zahăr adăugat, în general este sigur să porniți de la premisa că trebuie să îl evitați, atunci când este posibil. Dacă vă este poftă de ceva dulce, alimentele care sunt dulci în mod natural, cum sunt fructele, pot fi integrate cu ușurință în alimentație. Îndulcitorii fără calorii pot fi utilizați pentru a îndulci după preferință alimentele și băuturile.
8. Poate diabetul de tip 1 să apară la vârste mai înaintate?
Textul căutării completate automat de Google: poate diabetul de tip 1 să apară la vârste mai înaintate
Da. În trecut, diabetul de tip 1 se numea diabet juvenil, deoarece se considera că apare numai în copilărie. Deși majoritatea cazurilor de diabet de tip 1 apar într-adevăr la vârste mici, în prezent cercetătorii știu că diabetul de tip 1 poate apărea în orice moment al vieții.6
Considerații finale
Este absolut normal și sănătos să vă intereseze ce este diabetul de tip 1, cum să îl gestionați și cum v-ar putea afecta viața de zi cu zi. Google și alte motoare de căutare sunt resurse foarte bune pentru a găsi rapid informațiile care vă interesează. Totuși, informațiile de pe internet sunt adesea prescurtate, pot fi învechite și nu se adresează necesităților dvs. specifice. Cele mai recente răspunsuri provin din studii publicate, de la organizații de cercetare și instituții de sănătate publică.
Este esențial să rețineți că fiecare persoană cu diabet de tip 1 își trăiește propriile experiențe pe acest traseu. Prin urmare, este important să discutați cu echipa medicală care se ocupă de diabetul dvs. despre modul în care informațiile și recomandările cu caracter general pot sau nu să fie valabile în situația dvs. În fine, puteți folosi informațiile respective pentru a vă simți împuternicit(ă) și a vă bucura din plin de viață.
Referințe bibliografice
- Diabetes UK. Chocolate and diabetes. https://www.diabetes.org.uk/ . 2022. Disponibil la: https://www.diabetes.org.uk/guide-to-diabetes/enjoy-food/eating-with-diabetes/chocolate-and-diabetes. (Data accesării: iulie 2022).
- Diabetes Research Institute Foundation. Is There a Cure for Type 1 Diabetes?. https://www.diabetesresearch.org/ . 2021. Disponibil la: https://www.diabetesresearch.org/type-1-diabetes-cure. (Data accesării: iulie 2022).
- Chellappan, D. K., Sivam, N. S., Teoh, K. X., Leong, W. P., Fui, T. Z., Chooi, K., Khoo, N., Yi, F. J., Chellian, J., Cheng, L. L., Dahiya, R., Gupta, G., Singhvi, G., Nammi, S., Hansbro, P. M., & Dua, K. (2018). Gene therapy and type 1 diabetes mellitus. Biomedicine & Pharmacotherapy, 108, 1188–1200.
- University of Florida Diabetes Institute. Type 1 Diabetes Nutrition. https://diabetes.ufl.edu/ . 2021. Disponibil la: https://diabetes.ufl.edu/outreach/resources/nutrition/type-1-diabetes/ (Data accesării: iulie 2022).
- Diabetes UK. Sugar and diabetes. https://www.diabetes.org.uk/ .2020. Disponibil la: https://www.diabetes.org.uk/guide-to-diabetes/enjoy-food/eating-with-diabetes/food-groups/sugar-and-diabetes (Data accesării: iulie 2022).
- Leslie, R. D., Evans-Molina, C., Freund-Brown, J., Buzzetti, R., Dabelea, D., Gillespie, K. M., Goland, R., Jones, A. G., Kacher, M., Phillips, L. S., Rolandsson, O., Wardian, J. L., & Dunne, J. L. (2021). Adult-Onset Type 1 Diabetes: Current Understanding and Challenges. Diabetes Care, 44(11), 2449–2456.