Adaptarea pentru ADAPT: încercat și testat
Este minunat să spui că un produs face minuni în laborator. Însă, atunci când acest produs miraculos ajunge în lumea reală, oare chiar este atât de bun precum pretind producătorii? Atunci când trăiești cu diabet de tip 1, vrei să știi că acest produs te va ajuta cu adevărat în viața reală, în lumea reală. În ultimul timp, s-a remarcat un interes deosebit cu privire la modul de acțiune al sistemului MiniMed™ 780G asupra oamenilor din viața reală care trăiesc cu diabet de tip 1. Luate în ansamblu, aceste studii clinice și analiza aferentă oferă argumente convingătoare în favoarea sistemului MiniMed™ 780G pentru o serie de intervale de vârstă, sex și stadii de evoluție a diabetului.1-3;5-9
Studiul ADAPT și MiniMed™ 780G
Studiul ADAPT1, publicat recent în The Lancet Diabetes & Endocrinology, a analizat impactul sistemului MiniMed™ 780G, comparativ cu cel generat în urma administrării mai multor injecții pe zi (MDI), inclusiv scanarea intermitentă a CGM (isCGM), la persoanele care trăiesc cu diabet de tip 1 și pentru care este dificil să își țină sub control nivelul glucozei. În acest studiu clinic au fost implicați 82 de adulți din Franța, Germania și Marea Britanie, cu o valoare de referință medie a HbA1c de 9%. Cercetătorii au fost interesați să afle în ce măsură ar fi util sistemul de administrare automată a insulinei MiniMed™ 780G pentru a îmbunătăți:
- Valoarea HbA1c – principalul rezultat de interes.
- Timpul din interval (TIR).
- Timpul sub interval (TBR), considerat a fi hipoglicemie.
- Timpul peste interval (TAR), considerat a fi hiperglicemie.
Acest studiu a servit drept confirmare a valorii clinice pe care o are sistemul MiniMed™ 780G la persoanele care depun eforturi să atingă țintele de glicemie cu tratamentul standard. Comparativ cu MDI și isCGM, în decurs de 6 luni, sistemul MiniMed™ 780G a îmbunătățit:
- Valoarea medie a HbA1c cu 1,4%.
- Valoarea medie a TIR cu 27,6%.
- O reducere semnificativă a TAR, fără creșterea TBR.
- Numărul utilizatorilor care și-au atins țintele de glicemie4, inclusiv HbA1c și TIR.
- Satisfacția tratamentului și reducerea fricii de hipoglicemie.
Sistemul MiniMed™ 780G a fost încercat și testat în viața reală în cadrul mai multor studii
Pe parcursul unor analize efectuate în viața reală în ultimii ani, sistemul MiniMed™ 780G și-a dovedit valoarea pentru oamenii din viața reală care trăiesc cu diabet de tip 1. În urma unei analize recente3, care a implicat participarea unui număr de aproape 13.000 de persoane din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, s-a constatat că utilizatorii au petrecut, în medie, un timp de 75,8% în cadrul valorii TIR recomandate (70 mg/dL - 180 mg/dL sau 3,9 mmol/L -10 mmol/L) după inițierea sistemului MiniMed™ 780G cu algoritmul său SmartGuard™. În urma unei alte analize efectuate asupra unui grup specific de participanți (aproape 1,500 de persoane), în cadrul căreia s-au folosit setările optime recomandate ale pompei, s-a constatat că peste 90% dintre aceste persoane și-au atins țintele TIR4 (TIR >70%).
Este important de știut că există diverse studii clinice care au demonstrat că sistemul MiniMed™ 780G poate avea efecte benefice asupra oamenilor în orice etapă s-ar afla pe parcursul vieții cu diabet. Pentru diferite grupe de vârstă, sexe și niveluri TIR înainte de pompare, funcțiile automate avansate ale pompei au permis mai multor utilizatori să își atingă mai des țintele de glicemie.1, 5-9
Imaginați-vă că puteți practica sportul preferat și că vă puteți concentra pe a câștiga, în loc să vă întrebați care este nivelul glicemiei dvs. Pompa ar corecta automat administrarea de insulină, în același timp anunțându-vă cu un semnal sonor dacă nivelul glicemiei scade.
Considerații finale
A ști dacă produsul magic funcționează la fel de bine pe propriul corp ca în reclama informativă de la TV poate fi o dilemă. Atunci când trăiești cu diabet de tip 1, uneori pur și simplu trebuie să încerci și eventual întâi să greșești până când îți dai seama ce funcționează pentru tine și pentru corpul tău. Însă, în ceea ce privește pompa de insulină, poate fi liniștitor să știi că a fost deja încercată și testată prin studii (și de un număr destul de mare de persoane!).
Referințe bibliografice
- Choudhary P et al. Advanced hybrid closed loop therapy versus conventional treatment in adults with type 1 diabetes (ADAPT): a randomised controlled study. Lancet Diab Endocrinol. 2022; 10(10):720-731.
- Da Silva J, et al. Real-world performance of the MiniMed™ 780G system: first report of outcomes from 4’120 users. Diabetes Technol Ther 2022; Feb;24(2):113-119.
- Arrieta A et al. Comparison of MiniMed 780G system performance in users aged younger and older than 15 years: Evidence from 12 870 real-world users. Diabetes Obes Metab. 2022. 24:1370–1379.
- Battelino T, et al. Clinical Targets for Continuous Glucose Monitoring Data Interpretation: Recommendations From the International Consensus on Time in Range. Diabetes Care. 2019;42(8):1593-1603.
- Carlson AL, et al. Safety and Glycemic Outcomes During the MiniMed™ Advanced Hybrid Closed-Loop System Pivotal Trial in Adolescents and Adults with Type 1 Diabetes. Diabetes Technol Ther. 2022;24(3):178-189.
- Collyns OJ, et al. Improved Glycemic Outcomes With Medtronic MiniMed Advanced Hybrid Closed-Loop Delivery: Results From a Randomized Crossover Trial Comparing Automated Insulin Delivery With Predictive Low Glucose Suspend in People With Type 1 Diabetes. Diabetes Care. 2021;44(4):969-975.
- Bergenstal RM, et al. A comparison of two hybrid closed-loop systems in adolescents and young adults with type 1 diabetes (FLAIR): a multicentre, randomised, crossover trial. Lancet. 2021;397(10270):208-219.
- Lepore G et al. Switching to the Minimed™ 780G system achieves clinical targets for CGM in adults with type 1 diabetes regardless of previous insulin strategy and baseline glucose control. Acta Diabetol. 2022; 59:1309–1315.
- Petrovski G et al. Glycemic outcomes of Advanced Hybrid Closed Loop system in children and adolescents with Type 1 Diabetes, previously treated with Multiple Daily Injections (MiniMed 780G system in T1D individuals, previously treated with MDI). BMC Endocr Disord. 2022;22:80.
* Informațiile cuprinse în acest document nu sunt sfaturi medicale și nu ar trebui să fie utilizate ca o alternativă la consultarea echipei dvs. medicale pentru diabet. Discutați despre indicații, contraindicații, avertismente, precauții, potențiale evenimente adverse și alte informații suplimentare cu echipa dvs. medicală pentru diabet.